Oricât am încerca să o descriem pe Corina, căreia i-am luat un interviu zilele trecute, simțim că ne sunt de prisos cuvintele. Și asta pentru că, citind răspunsurile ei, am rămas incredibil de îmbogățite și ne doream ca interviul să nu se mai termine. (Cu această ocazie, îți transmitem și că punem la cale un super proiect alături de Corina).

Așa că, fără alte introduceri, te lăsăm să savurezi acest interviu alături de un ceai sau o limonadă, care chiar dacă e lung, e extrem de valoros pentru toți oamenii din sport sau, mai degrabă din fotbalul românesc.

Cine este omul Corina Goreac? Cine este profesionista Corina Goreac?

Omul este o femeie de 41 de ani, stabilită în București de 22 de ani, mamă a două fete. Sunt o persoană veselă, activă, caldă, perseverentă. Posed o dragoste infinită de a învăța, o curiozitate ce îmi permite să mă adaptez ușor, calm și capacitatea de a privi în perspectivă, așa cum aveam să aflu dintr-un chestionar de valori personale. Profesionistul este, pe deoparte, psiholog fascinat de performanța umană și relațiile sociale, ce lucrează în cadrul echipei Sport Psy 1. Pe de altă parte, este psihoterapeut, detectiv al vieții psihice interioare și relațiilor de familie, cu o activitate independentă de cabinet.

Ce îți place cel mai mult la meseria de psiholog/psihoterapeut? Care este cea mai plăcută parte a acestei meserii?

Îmi place povestea fiecărui om pe care îl însoțesc, îmi place transformarea pe care o văd petrecându-se sub ochii mei, mică sau mare, lentă sau rapidă, calmă sau tumultoasă, fiecare în ritmul lui. Îmi place să scriu jurnale alături de clienții mei, care nu sunt altceva decât o reflectare a propriei lor vieți. Jurnalele mele sunt verbale, jurnalele lor sunt scrise. Și îmi mai place claritatea ce rezultă din munca noastră atunci când ne răspundem succesiv la Ce, De ce și Cum facem.

Care este cartea ta favorită și de ce?

Mă gândesc cu drag la mai multe cărți citite, în funcție de etapa din viață când am luat contact cu ele. Îmi amintesc de plăcerea cu care am citit, copil fiind,” La Medeleni” (mai ales primul volum) pentru viața fascinantă, ideală a celor 3 copii. În adolescență, “Pe aripile vântului” m-a captivat prin forța și determinarea eroinei principale. Acum citesc mult cărți de specialitate și biografii. Biografia lui Andre Agassi este de departe favorita mea, pentru că îmbină armonios povestea personală cu cea profesională, zbaterea cu eliberarea și eșecul cu devenirea.

Care este primul lucru care îți vine în minte atunci când spui echipa națională de fotbal feminin a României?

Nu este un lucru, este o senzație. Este plăcerea cu care revin de fiecare dată la convocări, este sentimentul de a fi bine primit în echipă. Fiecare jucătoare este direct interesată de a lucra și de a progresa. Fiecare coleg din staff este dispus să înțeleagă și să țină cont de viziunea psihologică pe care eu o ofer. Suntem o echipă minunată, căreia îi mulțumesc pentru încrederea cu care mă investesc și care îmi permit să fiu mai bogată în fiecare zi.

Cum te simți atunci când porți echipamentul echipei naționale, iar înainte de meci se cântă imnul României?

Mândră și pregătită. A fi convocat la echipa națională, este o mândrie care te responsabilizează. Pentru toată lumea, jucătoare sau staff, acela este momentul în care anii de pregătire au dat roade, ai primit o șansă, ocazie cu care îți aduni toată energia pentru a fi creatorul unei experiențe ce ne cuprinde pe toți. Iar bucuria acelui moment am învațat-o de mic copil, transmisă prin membrii familie mele care prin munca lor au făcut să se cânte, înainte sau după competiție, imnul național.

Alături de Corina, se află o parte din staff-ul Naționalei de Fotbal Feminin a României, la un turneu de pregătire din Turcia.

Ce le spui fetelor înaintea unui meci? Cum le pregătești/motivezi pentru ca ele să joace cu încredere și curaj 90 de minute?

În ziua meciului, tot ceea ce comunic, verbal sau postural, este că suntem pregătite. Am făcut tot ceea ce a ținut de noi până în acest moment să ne atrenăm: fizic, tehnic, tactic, mental. Sunt replici scurte, adresate mai mult ca formă de salut, ca modalitate de a ne întâmpina unii pe alții. În acea zi, în echipă, circulă o energie prin fiecare membru, care își cunoaște bine rolul. Întervențiile mele structurate se termină cu 1 zi înainte de meci. În ziua meciului, antrenorul își conduce echipa spre terenul de joc. Căpitanul preia această energie și o difuzează în vestiar. Un cuvânt de încurajare din partea acestor doi piloni, ca o secvență continuă, face ca toată această energie să se concentreze într-un loc. Din acest izvor toată echipa se încarcă. Și pleacă la luptă.

Dacă ai putea descrie fericirea într-un singur cuvânt care ar fi acela și de ce?

Nu am definit niciodată penă acum fericirea într-un singur cuvânt pentru că ea este un construct mental și o stare interioară. Dar accept această provocare. Stai să închid ochii și să văd ce apare: a explora. Pentru că fericirea presupune acțiune, mișcare, țeluri. Pentru a fi fericit este necesar să faci acțiuni concrete. Sunt deja ani buni de când studiez această latură a dimensiunii umane și o aplic cu mare succes sportivilor și echipelor. În domeniul organizațional, din care și sportul face parte, fericirea este noua productivitate. Avem nevoie de exploratori, căci ei sunt esența curajului, luptei, curiozității, visării, pregătirii, eșecului și revenirii, emoțiilor variate, inspirației de care lumea are nevoie. Noi toți suntem exploratori.


Într-o lume ideală, cum și-ar susține părinții fetele care vor să urmeze o carieră ca fotbaliste?

Vorbeam astăzi în timpul unei ședințe online cu una dintre fetele de bază ale lotului național de susținerea pe care  a avut-o pe parcursul carierei ei. Și aduceam în discuție nevoia noastră de a fi acceptați în familie și de a fi bine primiți cu ideile sau proiectele noastre. Sigur că a susține presupune să asculți când copilul îți vorbește și să fii interesat de poveștile pe care le aduce din teren. Dincolo de efortul logistic sau material pe care un părinte poate să îl facă, bucuria de a împărtăși experiența unui antrenament, a unui meci, a unei faze, bucurie trăită împreună în familie este mult mai valoroasă. Dar fotbalul aduce și multe experiențe dureroase, deznădejde, tristețe, frustrare. De ești părinte într-o lume doar normală, îi vei alina durerea pentru a se simți în siguranță și pentru a porni mâine de la capăt. Acel mâine îi va fi prezentat cu mult optimism, că poate să se pregătească, poate să fie mai bună, sau poate să lupte pentru un loc într-o echipă. Și într-o zi va suna un telefon care o îi va aduce un contract sau o convocare la echipa națională. De acolo începe alt proiect de explorator.

Cum îți dai seama că faci o treabă bună ca psiholog? Care sunt criteriile după care te evaluezi?

Psihologii au fișe de feedback. Mă evaluez după răspunsul pe care îl dau sportivii sau clienții. Pe o scală, îi rog sa noteze în funcție de percepția lor personală. După ce trecem de partea numerică reprezentată de notele date metodei de lucru, abordării, planului de lucru, rămân cuvintele de mulțumire, sclipirea din ochii sportivului sau cuvintele așternute pe foaie: Ne-ați făcut să ne simțim ca o echipă. Cel mai mult mă interesează ca toată lumea să tragă în aceeași direcție, iar aici trebuie să fiu foarte atentă și obiectivă.

Pe de altă parte, în funcție de criteriile mele personale, mă declar mulțumită sau nu de anumite intervenții sau sesiuni. Acestea sunt legate de comunicare, atenție, pregătire prealabilă, adaptare. În psihologie se lucrează cu obiective, personale sau de echipă. Ne propunem să îmbunătățim încrederea, comunicarea, coeziunea, capacitatea de efort și altele. Rolul meu este să facilitez creșterea prin aplicarea unor metode sau prin învățarea unor abilități mentale de bază.


Cum te-a ajutat psihologia să te dezvolți pe plan personal?

Am urmat ciclul firesc al vieții. Acesta presupune ca noi să dobândim în primă fază niște abilități prin care ne câștigăm independența și devenim folositori (hard skills). Mai apoi, ne lovim de lume, pe cont propriu și, după ce suntem suficient de independenți, ne dezvoltăm și abilitățile de relaționare și emoționale în contexte sociale (soft skills). Când suntem tineri, facem ceea ce ni se cere și nu avem timp să procesăm experiențele prin care trecem. Procesarea lor se face ulterior, printr-un demers psihologic. Ajunsă în acel punct al vieții mele, cu experiența unor ani lucrați în mediu economic, m-am îndreptat către facultatea de psihologie. Psihologia nu a fost prima mea opțiune ca domeniu. Sunt, astfel, un economist reconvertit, la fel ca mulți dintre colegii mei de master. Am căpătat, dupa vârsta de 30 de ani, claritate asupra vieții, asupra legilor care ne conduc, asupra propriei mele persoane. Această claritate mi-a dat liniște și curioasa capacitate de a mă accepta așa cum sunt. În devenire. Sunt la fel de perseverentă dar mai încrezătoare. Îmi este mai ușor să simt încrederea și să o împărtășesc celor din jurul meu.

Cum se pot antrena mental fotbalistele în această perioadă grea?

Aceasta este o perioadă excelentă pentru a se antrena mental. Pentru că este o perioadă de pregătire de intensitate redusă și puțin aglomerată, jucătoarele au timpul necesar pentru a învăța noi mecanisme de control mental. În primul rând este necesar să știe care arie este afectată. Un instrument foarte util este chestionarul Sport Psy Profile care investighează abilitățile psihologice ale sportivului de înaltă performanță. Acestea sunt 17 pentru fotbal. Este o radiografie a stării lor de moment. Întrebările țintite ne dezvăluie cum face față sportivul în situații de presiune, care este nivelul pasiunii pentru sport, dacă stările de frică îl copleșesc, dacă este adaptat apartenenței la o echipă și altele pe lângă. Există și o variantă online, un exemplu de raport pe care îl pot consulta pe www.sportpsyprofile.com.

Ca modalitate individuală de lucru, fotbalistele pot face vizualizări și exerciții de concentrare, pot testa diverse metode de activare, mai ales în zilele în care nu simt că au suficientă energie pentru antrenament. Se pot face exerciții de respirație, de control al gândurilor. Acestea sunt câteva din instrumentele care sunt esențiale unei fotbaliste, pe care ajunge să le stăpânească sub îndrumarea unui psiholog specializat. În special tehnicile de vizualizare sunt importante acum, deoarece nu există pregătirea pe teren, iar exercițiile mentale suplinesc actul real. Își pot îmbunătăți atenția, memoria, flexibilitatea mentală, rezolvarea de probleme utilizând timp de 30 de minute pe zi platforma de antrenament mental dezvoltată de colegii mei de la BrainIQ.ro și beneficiind astfel din plin de avantajele tehnologiei într-o manieră sănătoasă.

La echipa națională derulăm acum un program în mediul virtual de comunicare și coeziune. Este important să rămânem aproape unii de ceilalți, să ne ajutăm reciproc. Temele de discuție ne țin concentrate asupra proiectului nostru și a meciurilor care vor urma. Primele meciuri sunt reprogramate în septembrie. Trece foarte mult timp pe care noi îl folosim creând o stare ideală la nivelul echipei. Ideală în condițiile de față. La nivelul oricărei echipe se pot face sesiuni de discuții, jocuri online, momente fixe în care ne adunăm pentru a intra în stare.


Ne poți spune trei calități indispensabile pe care orice psiholog de excepție ar fi ideal să le posede?

Vă pot spune trei calități indispensabile pe care orice psiholog este necesar să le aibă. Cei de excepție sunt vizionari și greu de găsit. Noi, ceilalți, facem o treabă foarte bună. Așadar, acestea sunt: capacitate de analiză, stabilitate și empatie. Psihologia este o știință a sufletului, prin această afirmație înțelegând că noi cunoaștem regulile după care este guvernată ființa noastră. Un psiholog bun recunoaște ceea ce se întâmplă cu sportivul din detalii, din vorbe, gesturi, corelând ceea ce spune persoana cu ceea ce face ea. Pentru a susține pe cineva pe drumul performanței sale, specialistul are nevoie de stabilitate, prezență de spirit. Viețile noastre nu sunt perfecte, nici viața mea nu este. Când eu cred că pot să fac față provocărilor zilei de mâine, atunci transmit această siguranță și celorlalți. Îi contaminez în propriul lor beneficiu. În momentul intervenției, nu suntem specialiști, suntem oameni. Sunt un om practicând o meserie. Empatia, capacitatea de a-ți înțelege emoțiile mă ajută să modelez, nu să potrivesc nuca în perete.

Cum reușești să remontezi echipa după o înfrângere?

Înfrângerea este parte a procesului de pregătire. Nu ne-o dorim, dar ea poate să apară. Grecii au inventat tragedia, ca formă de a rămâne umili în fața sorții. Nu tot ceea ce dorim ni se cuvine, trebuie să luptăm pentru dorințele noastre. Înfrângerea se dorește acceptată la rândul ei, căci nu putem schimba realitatea și nici nu putem lupta cu ceva ce a trecut. După înfrângere, mergem acasă și ne culcăm. În timpul acesta emoțiile negative sunt procesate. A doua zi discutăm, mai procesăm în continuare. În acel moment este oportun să ne reasigurăm între noi că avem încredere, că trăim aceleași emoții și același zbucium. Vorbim. Prin cuvânt s-a făurit lumea. Când calea emoțională a fost eliberată, trecem la acțiune. Facem planuri, exersăm scheme, respirăm, ne activăm, ne concentrăm și jucăm.

Cum gestionezi conflictele între jucătoare? (Dacă sunt)

Eu învăț jucătoarele să își gestioneze singure conflictele. Cel mai dificil este să afli de ele, sau să îi faci pe oameni să asculte și să își depășească orgoliile. Totul este acțiune, așa că îi aduci împreună. Evitarea face rău, ignorarea este un asasin tăcut. Există un conflict într-o echipă, două caractere tari, așa cum aud des? Pui jucătoarele împreună în cameră, la masă, le ajuți să se cunoască mai bine. Dacă o forță a apărut, de un anumit semn, se naște și reacția ei, ca în fizică. Atunci aceste forțe au nevoie de un câmp securizat în care să se contopească și să nu facă victime colaterale. Există prietenii frumoase care se nasc după conflicte și relații sudate.

Care este cea mai dificilă parte în meseria de psihologă?

Culmea, să scriu. Nici măcar nu vreau să scriu despre ea. Dar nu mă las :).


Care este motto-ul tău în viață?

Nu mi-am ales, creat unul până acum. Dar am mantre. Poate este același lucru. Cu fiecare zi care vine sunt tot mai puternică, tot mai încrezătoare. Îmi spun și simt.

Cu riscul de a fi subiectivă, ai recomanda ca fiecare echipă de fotbal feminin să aibă o psihologă în echipă? Dacă da, de ce?

Subiectivă aș fi dacă m-aș recomanda doar pe mine. Să pledez pentru necesitatea psihologului în echipă este un act obiectiv. În primul rând, rolul nostru este de a crește disponibilitatea fiecărei sportive pentru efort. Iată beneficiul în cazul echipelor de junioare. Apoi, progresul se poate realiza doar pe o stare de bine interioară. Nu este suficient să îi spui unei sportive: trebuie să fii mai concentrată sau mai atentă. Sunt exerciții care se efectuează pentru a crește nivelul de concentrare, de activare, de încredere. Este nevoie de un specialist care să le coordoneze pentru a susține psihicul, pentru a regla partea emoțională, pentru a facilita apropierea de starea ideală de performanță. Când ajunge la antrenament, sportiva să fie deja pregătită, echipa să fie pregătită.

Cum diferă emoțiile unei jucătoare de fotbal feminin față de cele ale unui jucător de fotbal masculin?

Emoțiile sunt aceleași pentru fiecare dintre noi. Băieții le pot bloca mai bine decât fetele. Și nu vorbesc atât de mult despre ele, poate doar în termeni de frustrare, nervozitate. Reacțiile noastre la emoțiile pe care le trăim sunt diferite, aici mă refer la comportamentele care le succed. Poate fetele plâng mai mult, discută mai mult, sunt mai atente la modul în care sunt coordonate de antrenor/ antrenoare, dar sunt mai loiale atunci când le-ai câștigat încrederea. Fetele au senzori dezvoltați pentru pericolele din jurul lor. Băieții intră mai ușor în starea de luptă. Dar sunt mai instabili. E important să ne ajustăm așteptările unii în privința celorlalți.

Ce ar fi util să știe fetele din România care practică acest sport în aceste momente dificile?

Cred că sportivele au resurse individuale foarte puternice în această perioadă. Partea de surpriză a trecut, deja ne obișnuim cu ideea de izolare pe care o gestionăm din ce în ce mai bine. Fotbalistele își continuă antrenamentele personalizate în funcție de spațiul pe care îl au la dispoziție. Este esențial să continue pregătirea cu seriozitate. Peste câteva luni ne vom relua activitatea și atunci vom mai avea o perioadă de adaptare la noua situație. Între timp, este util să menținem contactul unele cu celelalte, să integrăm activități plăcute în programul nostru zilnic, ceea ce numim odihnă activă. Dacă au dificultăți în gestionarea anumitor situații, pot apela la sfatul unui specialist. Noi, la Sport Psy, suntem o echipă de psihologi care lucrează cu sportive pe toate grupele de vârstă.


Unde sau în ce își poate găsi curajul o fată din România care încă nu a pășit pe iarbă și nu își trăiește încă pasiunea?

Curajul îl va găsi într-o minge și în joacă. Devenim curajoși după ce am încercat, mai întâi stingher și am vazut că reușim. Totul este să începi de undeva, să joci cu plăcere. Pentru a ajunge la stadiul de pasiune, investiția de timp și de energie este importantă. Ia o minge și creează o relație cu ea, fă-o să te asculte, să te placă. Ai grijă să îi transmiți același lucru. Poartă mingea prin diverse locuri, prin sufragerie, prin spatele blocului, prin curtea școlii. Uitați-vă la meciuri împreună, citiți cărți. Mergeți în vacanță. Curajul va purta amprenta prieteniei.

O întrebare grea: Ce facem atunci când suntem minore și nu avem susținerea nimănui din familie, dar ne dorim să devenim jucătoare de fotbal de performanță? Dar când trecem de vârsta de 18 ani?

Nu există un răspuns standard pentru o astfel de întrebare. Depinde foarte mult de fiecare situație în parte. Iar faptul că avem 18 ani nu este o garanție. Dacă nu ne susține propria familie, găsim suport în altă parte? Care sunt consecințele deciziilor mele? Care ar fi alternativele pe care familia mea le sugerează? Îți poți făuri propria cale în viață, dar ai nevoie de resurse materiale și umane. Avem vise pe care putem să le îndeplinim, dar nu putem face acest lucru singuri.

Ce poate face o jucătoare atunci când simte, vede că e judecată și criticată pentru că joacă fotbal? Sau ce poate face o jucătoare atunci când prejudecățile o țin pe loc și nu le poate face față?

Cuvintele sunt ale oamenilor care le rostesc. Ele spun ceva despre felul în care gândește acea persoană. Și atunci i le lăsăm să se descurce cu ele. A ignora este cel mai bun răspuns pentru că îl lasă pe celălalt vorbind în fața unui perete. De unde și expresia. Jucătoarea își va pune căști de protecție. Sau își va imagina că este de cealaltă parte a peretelui, protejată și în siguranță. Cuvintele nu pot ajunge la ea, nu o pot opri din drumul ei. Dacă jucătoarea merge în continuare la antrenament, la meciuri, atunci ea deja face față. În viață este necesar să fii selectiv cu mesajele pe care le lași să vină către tine. Jucătoarea nu este singură, ea face parte dintr-un grup de fete asemănătoare ei, cu care se simte bine. Forța grupului sau cel puțin a unei alte persoane o va face să continue. Să caute în jur alte persoane care ascultă aceeași muzică în căștile lor, de aceeași parte a peretelui.


Există diferențe între cum se lucrează cu fetele care joacă fotbal și fetele care joacă handbal sau există o metodologie diferită pentru fiecare sport în parte?

Există o diferență între sporturi care ține de gradul de activare al sportivelor și de sarcinile pe care acestea trebuie să le execute. Dar această diferență se lucrează în ședințe individuale. Sporturile de echipă au un grad mediu de activare mentală. Coeziunea și comunicarea sunt teme centrale în orice sport de echipă și metodele folosite implică discuții, jocuri, activități de team-building.

După cum bine știm cu toții, în România, fetelor le sunt puse tot felul de piedici… în special celor care vor să reușească într-un domeniu dominat de bărbați. Așadar, cum le ajuți să depășească toate barierele impuse de societatea noastră?

E necesar ca schimbarea să se producă în societatea noastră și de o parte și de cealaltă. În provocarea acestei schimbări pornim de la studiul lui Daniel David care relevă o orientare a poporului român spre statut și spre competiție. Dar relațiile noastre interpersonale sunt marcate de neîncredere în oameni. Iar în familie contează mai mult consensul decât satisfacția. Așadar, fetele pot scoate în evidență faptul că fotbaliștii au un statut aparte, iar ele merită din plin să beneficieze de plăcerea de a juca fotbal. Această plăcere poate fi motorul unei cariere mult dorite. Noi suntem un popor orientat spre competiție. Iată spațiul perfect prin care atât fetele cât și membrii familiei lor pot trăi într-o manieră pozitivă această nevoie răspândită social. Dacă sunt foarte bine pregătite, pot crea o intensitate a jocului captivantă pentru spectatori. Iar noi, în societate, e necesar să ne schimbăm percepția și să validăm fetele cu încrederea că pot juca fotbal până la nivelul la care suntem fascinați. Vom oferi spații de emisie, promovare mai multă. Și se poate. Pe 11 martie ne-am întors dintr-un turneu de pregătire desfășurat în Turcia unde fetele noastre au obținut o medalie de argint și una de bronz. În avion, am fost plăcut surprinsă să constat că unul dintre pasageri ne-a felicitat și știa care fusese performanța noastră. Se poate. Eu am ales să cred acest lucru.

Cum ar putea fi fotbalul feminin românesc îmbunătățit? Cu ce ar putea contribui psihologia la dezvoltarea acestuia?

Fotbalul feminin românesc are nevoie de o creștere a numărului de jucătoare pentru a spori nivelul intensității campionatului și a competitivității pe post. Astfel formăm și o bază de selecție și ne putem bucura de frumusețea acestui sport în mult mai multe zone din țară. Pentru că este o muncă asiduă, de anduranță, și cei care demarează aceste proiecte au nevoie să fie susținuți pentru a rămâne concentrați, pentru a-și păstra motivația, pentru a fi rezilienți în fața provocărilor. Au nevoie de suport la fel ca sportivele care joacă pe teren. Pentru copii putem concepe programe speciale de pregătire, care să ajute la dezvoltarea lor armonioasă în context sportiv. Programe care să le explice, pe înțelesul lor, cum să facă față provocărilor apărute în înalta performanță. Copiii cu care eu lucrez sunt extrem de receptivi, și-au depășit barierele și au reușit să facă lucruri în teren pe care nu au avut curajul să le încerce înainte. Trebuie doar să le livrezi mesajul pe înțelesul lor.

Sursă foto: arhivă personală