Ana Vlădulescu iubește fotbalul dintotdeauna, iar în 2018 acesta a răsplătit-o cu bine-meritatul titlu de ”Cea mai bună jucătoare din România la categoria ei de vârstă (2001)”. Drumul Anei spre performanță a început la 14 ani, când a decis că e momentul să joace într-un cadru organizat, iar de atunci, este de neoprit.

Am stat de vorbă cu ea și ne-a împărtășit câteva dintre emoțiile, trăirile și experiențele legate de fotbal, dar și despre cum acesta o dezvoltă și o face să fie o persoană și o sportivă mai bună.

Povestește-ne câte ceva despre cariera ta de fotbalistă. Cum te-ai apucat de acest sport? La ce echipe ai jucat și care sunt câteva din cele mai importante realizări ale tale?

Am început acest sport în fața casei mele până în momentul în care am realizat că fotbalul mă definește și este pasiunea mea. Am decis la vârsta de 14 ani să joc într-un cadru organizat, prima echipă fiind Real Craiova. În 2017, am făcut pasul către Vasas Femina, echipa la care joc în prezent. Pot spune că am avut multe momente importante realizate în doar acești 5 ani, dar cele mai importante au fost câștigarea Cupei României și debutul la Echipa Națională a României în meciul cu Belgia pentru calificarea la EURO 2021.


În prezent joci fotbal la Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Ce îți place cel mai mult la această echipă și cum ai ajuns aici?

Cel mai mult îmi place că suntem o echipă unită. Încă de la început m-am simțit foarte bine și m-am adaptat rapid. La momentul respectiv, am avut mai multe oferte din țară, dar am ales această echipă și consider că am făcut o alegere bună.

După cum bine știm cu toții, în România, fetelor le sunt puse tot felul de piedici… în special celor care vor să reușească într-un domeniu dominat de bărbați. Așadar, cum ai reușit să depășești toate barierele impuse de societatea noastră?

Mă consider un copil norocos. Pe lângă faptul că iubesc fotbalul, părinții mei m-au susținut încă de la început și au fost alături de mine. Într-adevăr, în societatea noastră întâlnim aceste bariere, dar dacă iubești ceea ce faci și ai familia aproape poți trece peste aceste obstacole care, din păcate, după părerea mea o să existe mereu.

Cum reușești să îți menții un psihic puternic și o mentalitate de campioană pe tot parcursul unui meci? Ce te motivează?

Încerc să mă automotivez și să fiu cea mai bună. Mie nu îmi place să pierd și atunci când intru pe teren dau totul.

Cât de important consideri că este staff-ul unei echipe? Spre exemplu, te simți motivată și pregătită să dai totul pe teren atunci când…

Consider că staff-ul tehnic este factorul principal într-o echipă. Ajută foarte mult la dezvoltarea echipei și îndeplinirea obiectivelor. Mă simt motivată ș pregătită atunci când vreau să câștig, adică: MEREU.

Care sunt valorile care conduc echipa ta către o reușită?

Principalele valori sunt unitatea echipei și ambiția.

Cât de mult contează unitatea echipei și cum vă susținuți una pe cealaltă în decursul acestui an pentru a reuși performanțele dorite?

Cum am spus, unitatea echipei este factorul principal și foarte important. Încercăm de multe ori să ne încurajăm în momentele dificile și să avem încredere. O echipă dacă se antrenează bine, joacă bine.

Ce îți place cel mai mult la jocul de fotbal? Ce îți place cel mai mult la postul pe care-l ai?

Nu cred că aș putea să aleg un lucru care îmi place la jocul de fotbal, dar unul îl știu sigur: îmi place totul. Sunt multe lucruri care îmi plac la postul pe care îl am, dar pot spune că acest post îmi dă posibilitatea de a fii creierul echipei, de a lua decizii importante în momente decisive, un post de creație care mă satisface.

Dacă ai putea descrie fotbalul într-un singur cuvânt care ar fi acela și de ce?

Sunt o mulțime de cuvinte care îmi trec acum prin minte, dar dacă aș alege unul ar fi: PLĂCERE.

De ce? Pentru că fotbalul pentru mine este o plăcere, plăcerea de a juca fotbal, de a mă antrena.

Ce i-ar spune Ana din prezent Anei din trecut care era pur și simplu o fetiță pasionată de fotbal?

Să aibă răbdare și să mai lucreze la mentalitate.

Pentru a deveni profesionistă a trebuit să renunți la școală sau ai reușit să găsești soluții pentru a le împăca pe amândouă?

Nu este o idee bună să renunți la școala și nu încurajez pe nimeni la treaba asta. Am încercat să echilibrez situația, deși este una dificilă, mai ales că sunt în ultimul an. Un lucru foarte important este să fii susținută și apreciată de către profesori.

Odată ce îți închei cariera de jucătoare, ce ți-ai dori să faci mai departe?

Momentan nu știu ce să răspund la această întrebare. Probabil o să aleg tot lumea sportului, mai ales că mă gândesc să urmez Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Care este primul lucru care îți vine în minte atunci când spui echipa națională de fotbal feminin a României? 

Mândrie.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta de pe terenul de fotbal?

Sunt multe, dar până în prezent cea mai frumoasă și importantă amintire rămâne debutul la Naționala României în meciul cu Belgia pentru calificarea la EURO 2021.

Cum te simți atunci când porți echipamentul echipei naționale și înainte de meci se cântă imnul României?

Foarte greu de răspuns la această întrebare…sunt o mulțime de sentimente, nu pot să exprim prin cuvinte.

Ce faci înaintea unui meci? Cum te pregătești?

De obicei ascult muzică sau pur și simplu îmi place să stau liniștită și să mă gândesc la ceea ce am de făcut.

Care este echipa ta preferată? Dar jucătoarea? De ce?

Îmi place mult Barcelona ca echipă. Sincer, nu am o jucătoare preferată.

Care a fost cel mai important moment din cariera ta și ce ai simțit atunci?

Cel mai important moment din cariera mea este începutul. Faptul că mi-am dorit să joc într-un cadru organizat și fotbalul să-mi ofere cele mai frumoase amintiri, să mă dezvolte din toate punctele de vedere.

Cum îți împarți viața personală cu cea profesională? Care este secretul echilibrului?

Secretul este să ai oameni în jurul tău care să te înțeleagă, să te susțină, să te încurajeze…și din fericire, pentru mine, sunt mulți oameni care mă susțin în ceea ce fac.

Fără fotbal, în ce domeniu ar fi profesat Ana Vlădulescu?

Wow…nu știu, nu mi-aș putea imagina viața fără fotbal, dar îmi aduc aminte că atunci când eram mică mama îmi spunea că mi-ar sta bine in costum de polițistă, posibil aș fi încercat varianta asta.

Care este motto-ul tău în viață?

Fii bun în ceea ce faci. La un moment dat nu va mai fi nevoie să te prezinți, te vor prezenta faptele tale.

Cum ar putea fi fotbalul feminin românesc îmbunătățit?

Fotbalul feminin în România a început să ia amploare în ultima perioadă si ăsta este un început bun. Suferim când vine vorba de antrenori pricepuți în acest domeniu, sunt foarte puțini cei care pot face performanță. Ar mai putea fi îmbunătățite condițiile de la cluburi, din păcate nu sunt acele condiții necesare pentru a realiza performanțe. Un alt lucru care ar ajuta foarte mult la îmbunătățirea fotbalului feminin românesc ar fi mass-media, deși la meciurile naționalei de senioare acest lucru a început să apară și să se mediatizeze cât mai multe meciuri, dar consider eu că ușor, ușor o să ne dezvoltăm din toate punctele de vedere.

Cum te-a ajutat fotbalul să te dezvolți pe plan personal?

Fotbalul este mai mult decât un joc. M-a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea ca om, am trecut prin cele mai frumoase trăiri datorită acestui sport. M-a învățat să mă descurc în orice situație, fotbalul mă dezvoltă din punct de vedere mental, social. Are numeroase beneficii, m-a învățat cum să am răbdare, cum să lucrez într-o echipă, mi-a oferit multe posibilități și cel mai important este că toate aceste lucruri le-am învățat făcând ceea ce îmi place.

Sursă foto: arhivă personală