În prezent Coronavirus este unul dintre cei mai puternici adversari cu care întreaga populație s-a confruntat vreodată. COVID-19 este unul dintre acei adversari care te determină să pasezi mingea în propria jumătate de teren minute întregi la rând și te obligă să fii extrem de precaută, căci orice mișcare greșită pe care tu sau coechipierele tale o faceți, duce într-un mod cert la un gol primit în propria poartă, doar că în realitate golul primit poate avea valoarea unei vieți pierdute. 

Și nu pentru că nu ar fi fost de ajuns, dar pe deasupra, a dat peste cap tot ce numeam înainte “normalitate”, prin urmare, marea majoritate a populației a rămas izolată la domiciliu, ascultând indicațiile primite de autorități în încercarea de a se proteja atât pe ei cât și pe cei dragi și, desigur, de a opri răspândirea virusului. 

Toată lumea este afectată de această situație, prin urmare și întreaga lume a fotbalului a avut foarte mult de suferit: de la antrenamente anulate, până la amânarea Euro 2020, dar chiar și așa, tot ce se întâmplă în lume nu poate fi o scuză pentru niciun sportiv să nu-și continue pregătirea în timp ce este izolat la domiciliu. 

Este adevărat că indiferent dacă ești o jucătoare profesionistă, semi-profesionistă sau amatoare, COVID-19 ți-a afectat viața, determinându-te să rămâi acasă și să reduci la minimum expunerea publică. În consecință, performanța ta sportivă riscă o degradare considerabilă, lucru care este echivalent cu foarte multe ore de muncă irosite. Dat fiind faptul că nicio sportivă de performanță nu și-ar dori acest lucru, iată cum poți transforma această perioadă într-un câștig pe plan sportiv!

Pentru ca performanța ta sportivă să sufere cât mai puțin în această perioadă, ADAPTAREA este cheia succesului. Din cauza incertitudinii situației din prezent, singurul obiectiv este să menții același nivel de competitivitate pe care l-ai avut înainte de toată această perioadă. De ce? Deoarece indiferent de cât de mult sau puțin va mai dura până se vor relua toate competițiile sportive, în acest fel vei fi gata să revii la meciuri și antrenamente într-o formă foarte bună. 

Cel mai probabil, acum te întrebi: „Cum mențin acest nivel de competitivitate?!” Pentru a-ți răspunde la  întrebare, va trebui să înțelegi că performanța se împarte în patru părți:

  • Partea tactică
  • Partea tehnică
  • Partea fizică
  • Partea mentală

Treaba ta ca jucătoare de fotbal care vrea să rămână într-o formă de invidiat este să lucrezi la aceste patru domenii ale jocului tău. Imaginează-ți cum fiecare din cele patru componente reprezintă câte o piesă dintr-un puzzle, care separat nu înseamnă nimic, dar unite compun așa zisa “performanță” la care toate vrem să ajungem, dar pentru care poate nu toate suntem dispuse să muncim suficient. Partea bună este că depinde doar de noi ce suntem dispuse să facem și de asemenea, până unde vrem să ajungem în drumul către visurile noastre. 

Și pentru că fiecare dintre noi avem uneori nevoie de sfaturi, iată câteva sugestii de cum ai putea să îți antrenezi fiecare dintre componentele de mai sus având în vedere că suntem nevoite să stăm în casă:

PARTEA TACTICĂ

Deși pregătirea tactică depinde în mare măsură de antrenamentele cu echipa, și chiar dacă în prezent astfel de antrenamente nu sunt posibile, ai putea totuși să lucrezi pentru această zonă a jocului tău și de acasă. Acum că ai mai mult timp liber, poți viziona materiale din meciuri vechi în care îți poți analiza jocul, astfel încât să îți notezi capitolele pe care le ai de îmbunătățit. De asemenea, poți analiza jocul jucătorilor sau jucătoarelor de clasă mondială cu scopul de a învăța o mulțime de „secrete” ale acestora pe care să le poți aplica ulterior în propriul tău joc. Toate aceste detalii se adaugă cu siguranță la dezvoltarea ta ca jucătoare și pot avea un impact imens asupra jocului tău. Valoarea detaliilor!

PARTEA TEHNICĂ

Fiecare jucătoare grozavă are o relație minunată cu mingea. Cu cât te simți mai confortabil cu mingea sub presiune, cu atât acțiunile tale vor fi mai bune. Menținerea unui nivel bun al tehnicii în această perioadă este esențială pentru a fi la nivelul dorit atunci când totul va reveni la normal. Tehnica ta poate avea de suferit foarte mult dacă în această perioadă nu mai ai absolut niciun contact cu mingea de fotbal. Pentru a-ți antrena în continuare tehnica nu ai nevoie decât de o minge și nicidecum de prea mult spațiu la dispoziție. Fii creativă și amenajează-ți un spațiu de antrenament în casă, iar dacă aceasta dispune de o curte, cu atât mai bine! 

PARTEA FIZICĂ

Sarcina rămâne aceeași și aici: fă tot ce îți stă în putință să rămâi cât mai aproape de o forma fizică de invidiat. Există foarte mult conținut gratuit pe internet din care te poți inspira. Nu este nevoie de aparatură specifică pentru a-ți antrena forța fizică. Poți lucra într-un mod eficient chiar dacă îți folosești doar greutatea corporală sau alte lucruri de prin casă, precum o canapea, o masă, sticle cu apă. 

PARTEA MENTALĂ

Formarea mentală este deseori neglijată de către sportive, dar creierul uman este mult mai puternic decât ai crede. Ca sportiva, este necesar să ai și un mental puternic pentru a depăși atât perioada aceasta, cât și toate provocările cu care vine viața de sportivă. Pentru a avea un psihic puternic, e nevoie să lucrezi zilnic cu tine, dar mai ales să te opui momentelor în care îți vine să renunți, mai exact tu să fii în permanență la cârma corpului tău, nicidecum să lași emoțiile negative să preia controlul, și să știi că atunci când nu mai poți, mai poți puțin! De asemenea, îți poți propune să vizionezi câte un filmuleț motivațional, zilnic. 

Acestea fiind spuse, tot ce ne rămâne de făcut în această perioadă este să profităm la maximum de timpul pe care-l avem la dispoziție, făcând zilnic lucruri care ne aduc cu un pas mai aproape de cel mai mare vis al nostru!