Mulți ar spune că sunt o persoană ocupată, însă eu știu să îmi gestionez foarte bine prioritățile și nu mă simt ocupată, ci doar foarte activă.

Într-adevăr practic un sport de performanță, sunt elevă la un liceu de top și pe lângă educație și sport mă mai ocup și cu voluntariate, dezvoltarea mea personală și cum aș putea uita de Footballicious Girls, proiectul meu de suflet, iar pe lângă acestea, da, mai am timp și de hobby-uri și viață socială și chiar una plină de prieteni minunați și amintiri de neuitat. În general îmi place să profit de toate oportunitățile pe care le găsesc și uite așa ajung să nu mă plictisesc.

Fac și asta și asta și cealaltă chestie și da, m-am băgat și în asta… 

Și sunt aici să demonstrez că se poate. Se poate să le faci pe toate. Pentru mine fotbalul fără școală este ceva inimaginabil. Nu m-aș încadra niciodată pe un astfel de drum în care fotbalul are prioritate, iar școala un mare semn de stop, cedează trecerea! Pe de altă parte, școala fără fotbal ar fi pentru mine un coșmar. Aș simți pur și simplu că trăiesc în zadar. Mi-ar lăsa un gust mult prea amar, așadar nu, nu sunt dispusă să renunț la pasiunea mea.

Întotdeauna am considerat că absolut orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat. În sandwich-ul succesului ingredientele de bază sunt munca, ambiția și determinarea, iar bucuria și pasiunea sunt ca sarea și piperul. Fără ele… succesul nu are gust. Atunci când realizezi ceva doar de dragul de a realiza fără a te bucura de reușita ta și fără a transforma acest proces în însăși pasiunea ta, te vei trezi la final, pe podium, cu o stare neutră, în loc să îți curgă lacrimi de bucurie și mândrie.

Ca să revin la subiectul inițial, pentru mine școala și fotbalul se află într-o simbioză perfectă. Au nevoie una de alta pentru a exista și se completează perfect. 

Ca să vă răspund acum la întrebarea ,,CUM?” ce s-a tot perindat prin al meu univers ca un vers rătăcit în mintea unui obsedat de muzică… Acest cum e acolo de mult și e poate cea mai puternică armă pe care o dețin acum. Da, vă pot spune și cum. Vă pot spune cum reușesc. E chiar foarte simplu… îmi doresc! 

Îmi dau voie să visez! Îmi fixez ce vreau să fac, îmi planific ce și cum, iar greul e să nu mă abat din drum. 

Mă așteaptă un an greu. Știu asta. Simt asta. Dar o să vă mai spun și că nu am de gând să renunț la ce făceam până acum doar pentru simpla amenințare a unui cuvânt ce are doar trei litere pricăjite aruncate la întâmplare. Trei litere care promit că îmi vor aduce statutul de nu doar un oarecare… Da, ați ghicit în mare. Fac referire cu exasperare la cel supranumit BAC. Dar știți ce? Nu mă sperie. Nu mă sperie îndeajuns de tare încât să renunț la tot ce îmi aduce fericire și să fiu sclava lui un an de zile. 

În clasa a 8-a am făcut greșeala de a renunța pentru un an la tot ce însemna pentru mine pe atunci sport de performanță. M-am resemnat și m-am rezumat doar la ce-mi putea oferi sportul de la școală ceea ce era categoric insuficient. Un an de zile l-am petrecut ca nemâncată, căci mă hrănesc cu pasiune și în acel an am sacrificat-o. Așa am crezut că îmi va fi mai bine, însă a fost oribil… fantastic de greu. Mi se face rău chiar și acum doar când mă gândesc la tot acel stres pe care l-aș fi putut evita dacă aș fi avut curajul de a nu renunța, ci dimpotrivă de a înainta. Nu pot să spun că s-a sfârșit prost… însă la final mă simțeam fără rost și aveam murdarul gând ca nu a meritat. Și poate așa a și fost. Ar fi putut fi totul mult mai frumos, dar am vrut să aleg calea mai ușoară, mi-a fost frică de adevărata provocare, însă acum mă încumet să pornesc pe acest drum. 

Provocarea? 

Să mă organizez atât de bine încât să nu renunț la nimic. Și o să reușesc. Vă garantez. Fotbalul nu îmi aduce doar bucurie. Mă încarcă cu energie. Și de ce are nevoie o elevă silitoare care vrea să ia bacul cu note mari și să ajungă la facultatea mult dorită? De energie! De putere de muncă, de ambiție, de determinare, ocazional de relaxare îmbibată în destresare. Ei bine, mie, fotbalul, pasiunea mea eternă, mi le oferă pe toate. Le iau de aici și le duc acolo. Da, așa funcționează. Așa va funcționa acest an pentru mine. O să mă organizez atât de bine încât o să demonstrez că se poate. Vreau să fiu dovada vie a faptului că BACU’ poate fi frate cu FOTBALU’ . 

Atunci când îți lansezi singur o provocare ai o mie de motive în plus să o duci la bun sfârșit. La urma urmei, la final, pe mine mă voi fi dezamăgit sau pentru mine voi fi reușit. Vom trăi și vom vedea. Eu tocmai v-am spus cum încep să îmi scriu povestea clasei a 12-a. O voi creiona atent cu muncă, ambiție și determinare și o voi broda cu pasiune și bucurie. Iar cel mai important este că am încredere în mine și știu că o să fie bine. Dacă reușesc vă invit să vă luați după mine și să alegeți să porniți cu avânt pe orice drum, dar în special pe cel greu, pentru că acesta e mult mai frumos mereu. Însăși călătoria va fi meritat efortul de pe parcursul ce probabil va fi fost adeseori anevoios. 

Poate pare o declarație de război, însă e de fapt un contract de colaborare între domnul BACU’ și domnul FOTBALU’ și toate celelalte victime colaterale de la voluntariat și până la cel pe cale de dispariție ieșit în oraș. 

Am scris aceste rânduri la lumina lunii ce prevestea ultimul prim clopoțel din viața mea de elevă și este prima pagină a jurnalului meu de clasa a 12-a. Am scris-o dintr-un simplu impuls… acela de a mă motiva să lupt. Poate asta e chiar o parte din secretul succesului. Motivația și încrederea în propria persoană. Dacă vrei să afli și restul lucrurilor ce sper eu că mă vor conduce către o posibilă cheie a succesului, stai pe aproape și promit că revin curând ca să îți mai spun ce și cum am mai descoperit pe drum.

                                                                                                                                        Nico de la 12 A (venit și anul ăsta…)

 

 

Sursă foto: @mattiudean și arhiva personală