Florentina Olar-Spânu este poate cel mai reprezentativ nume din fotbalul feminin românesc. În țară a jucat la SN Constanța și la CFF Clujana. După un sezon la Lazio în Italia, din 2009 până în 2013 a jucat în Cipru, la Apollon Limassol, făcând pe urmă trecerea la un nivel mult mai înalt, în Danemarca la Fortuna Hjørring, unde este și căpitan. Este o componentă de bază a echipei naționale și drept dovadă poartă și aici cu mândrie banderola de căpitan pe braț. Este cunoscută pentru determinarea ei extraordinară, pentru faptul că nu joacă doar cu picioarele, ci cu sufletul și pentru dăruirea cu care muncește zilnic pentru a fi astăzi mai bună decât era ieri. Are o carieră de succes și o familie fericită și da, este o mămică fotbalistă. Te invităm să pătrunzi în mintea și în inima celei mai bune jucătoare din istoria fotbalului feminin din România.

Cum te-ai apucat de acest sport?  

Am început practicarea fotbalului din plăcere, din dragoste pentru acest minunat sport. Bineînțeles sub formă de joacă, în fața blocului, în curtea școlii! La vârsta de 13 ani, am pășit pentru prima dată pe un teren de fotbal pentru a mă antrena într-un cadru organizat! Emoțiile au fost copleșitoare, nu-mi venea să cred!

Ce îți place cel mai mult la jocul de fotbal?  

Sunt multe lucruri care îmi plac, cred că ar fi greu să aleg unul singur… îmi place pentru că este un sport de echipă, pentru că mereu sunt noi provocări, dar nu în ultimul rând, pentru că este imprevizibil, are o frumusețe aparte și se pot produce răsturnări de situație chiar în ultima secundă a meciului.

Dacă ai putea descrie fotbalul într-un singur cuvânt care ar fi acela și de ce?

Da, nu m-am gândit niciodată la un singur cuvânt, bună întrebare! Cuvântul ar fi… PASIUNE!!! Fotbalul este spectacol și război în același timp, fotbalul are o doză mare de neprevăzut, naște pasiuni indiferent dacă ești în rolul principal, pe terenul de fotbal, dacă ești spectator în tribune sau privești meciul din fața televizorului.

IMG_2079

Într-o lume ideală, cum și-ar susține părinții fetele care vor să urmeze fotbalul?

Nu cred că aș numi-o “lume ideală” ci mai degrabă “lume normală”, în special în zilele noastre. Fotbalul feminin s-a dezvoltat enorm în ultimii ani, nu ar mai trebui să fie văzut ca o “ciudățenie”. Din punctul meu de vedere părinții ar trebui să-și susțină copiii indiferent de ramura sportivă pe care aceștia o aleg. Sportul, în general, e sănătos, te disciplinează, te ajută să te integrezi mai bine și mai repede în societate, să vezi locuri noi, să “te lovești” de situații diferite, sunt nenumărate avantaje. Mai mult de atât, fotbalul poate fi “jucat” oriunde, în curtea școlii, la pădure, în parc, pe plajă…ce bucurie ar fi pentru o fetiță să aibă ocazia de a se juca fotbal cu membrii familiei, ce relație specială s-ar consolida între copil-părinte? Ce încredere ar avea un copil în forțele proprii când și-ar vedea părinții în tribună susținându-l? Apropo de acest aspect, simplul fapt că îmi vedeam părinții în tribună, mă făcea să fiu mai serioasă, să am simț de răspundere, îmi doream să le arăt că sunt cea mai bună, iar inima mea bătea într-un ritm infernal. În zilele noastre sunt părinți care călătoresc în jurul lumii pentru a-și vedea fetele jucând fotbal. Cred că este un lucru minunat!

IMG_1632

Pentru a deveni profesionistă a trebuit să renunți la școală sau ai reușit să găsești soluții să le împaci pe amândouă?  

Ca în orice alt domeniu consider că este nevoie de sacrificii pentru a-ți îndeplini obiectivele. Am iubit și încă iubesc fotbalul atât de mult încât pentru a deveni mai bună, pentru a face performanță, am plecat de lângă familie la o vârstă fragedă. Îmi amintesc și acum cât de greu i-a fost mamei, în special, să accepte această decizie. Pe lângă faptul că plecam atât de departe de casă, copil fiind, se îngrijora foarte mult gândindu-se la situația mea școlară, la viitorul meu…știindu-mă bineînțeles un copil care făcea tot felul de năzbâtii! Atunci am implorat-o să mă lase să încerc, promițându-i în același timp că într-o zi va fi mândră de mine! Ceea ce a urmat n-a fost ușor deloc, lume noi, provocări mai multe, antrenamente mai multe, convocări la lotul național. Dar toate performanțele și mândria de a face parte din lotul național îmi dădeau doar extra motivație pentru a-mi dori să fiu mai bună la școală/facultate, de a mă autodepăși nu numai pe plan fotbalistic. Nu concepeam, de exemplu, să fiu componentă a lotului național, să reprezint România și să nu fiu o studentă eminentă. Din punctul meu de vedere, nu se putea una fără cealaltă. În concluzie, dacă îți dorești ceva cu adevărat, se poate! Chiar dacă este greu, în momentul în care îmbini utilul cu plăcutul, totul devine mai ușor! Nu mi-a trecut niciodată prin cap să renunț la studii, de aceea am început “experiența internațională” numai după absolvirea universității. Iubesc enorm fotbalul, dar totodată sunt conștientă că nimic nu este pentru totdeauna, așa că trebuie să am pregătit planul B.

La momentul actual joci în străinătate. Cum diferă mediul fotbalistic de acolo față de cel din România?

Până în prezent am activat în trei campionate diferite. Pot spune că aici, în Danemarca, fotbalul feminin este mult mai dezvoltat decât în România. Ca și orice altă ramură sportivă, fotbalul, este inclus în programa școlară. Clubul nostru este exclusiv feminin și sincer vă spun că este minunat să văd fetițe de 4-5 anișori alergând după minge. Bazele materiale sunt mult mai dotate, iar terenurile de calitate mai bună.

Odată ce îți închei cariera de jucătoare ce ți-ai dori să faci mai departe?

Mi-ar face o deosebită plăcere să rămân în fenomen, să antrenez și nu numai. O altă variantă ar fi să profesez. Deși nu mai este foarte mult până la încheierea carierei, vreau să mă bucur din plin de ce a rămas și să las oarecum ”timpul să așeze lucrurile”! Orice va urma, va fi o provocare pe care cu siguranță o voi aborda cu seriozitate și mă voi implică 100%.

Care este primul lucru care îți vine în minte atunci când spui echipa națională de fotbal a României?  

Familie, grup frumos, fete talentate, atmosferă bună, sunt de fiecare dată fericită să fac parte din lotul național!

IMG_2052

Care este cea mai frumoasă amintire a ta de pe terenul de fotbal?

Greu de ales, dar aș spune primul meci oficial la echipa națională! La competiții oficiale trebuie să ai împlinită vârstă de 16 ani! Am fost în sânul echipei naționale de la aproape 15 ani. În august am împlinit 16 ani, iar în octombrie am jucat titular împotriva Croației, reușind chiar să marchez! O bucurie imensă!

Cum te simți atunci când porți echipamentul echipei naționale și înainte de meci se cântă imnul României?  

A fost și va fi mereu o mândrie să port echipamentul echipei naționale. Deși am ajuns la 165 de selecții, nu mi-e rușine să recunosc că “pielea de găină” este un sentiment prezent în momentul intonării imnului. Cred că avem un imn foarte frumos, motivațional, un imn care “te pregătește de război”!

Ce faci înaintea unui meci? Cum te pregătești?

Procesul de pregătire pentru un meci este lung, sunt mulți factori care trebuie luați în considerare pentru a performa. Important este să te simți pregătit atât fizic cât și mental. Personal, mă asigur că înțeleg sarcinile tactice transmise de staff-ul tehnic, încerc pe cât posibil să îmi cunosc adversarul direct(să știu puncte forte/slabe). Ca superstiții, pășesc întotdeauna cu piciorul drept pe terenul de fotbal și fac semnul crucii.

Și asta nu este tot. Rămâi aproape, căci Florentina mai are și alte povești, sfaturi și secrete aduse tocmai de pe culmile fotbalului feminin pe care le va împărtăși cu tine în articolul nostru următor.