Am știut dintotdeauna că sunt diferită față de fetele de pe strada pe care acum locuiesc părinții mei, de la școala și liceul unde am studiat, din orașul din care provin, din familia mea, însă acest lucru nu m-a descurajat absolut deloc în a-mi urma pasiunea, fotbalul.

Unde era fotbal, eram și eu: la grătare cu familia, în loc să stau cumințică pe pătură și să mă joc orice altceva ‘pentru că o fată nu joacă fotbal’, eu jucam în echipă cu tati, mai mereu împotriva fratelui meu și alte rude, prin curțile vecinilor fiindcă bunica nu mai voia alte geamuri sparte și bineînțeles, pe celebrele străzi dintr-un cartier din provincie.

Pentru mine, nu conta nimic altceva atunci când eram în generală sau liceu, uitam să mănânc sau să mai merg acasă la orele la care ar fi trebuit să ajung în mod normal, profitam de fiecare pauză de la ore pentru a bate mingea în curtea școlii, eram poreclită ”Flăcău” sau ‘Fecior’ pentru că nu eram ca celelalte fete, însă cu toții știau că nu refuz niciodată o partidă de fotbal. De aceea, mi se pare incredibil chiar și acum, că băieții, de cele mai multe ori, nu începeau să joace fotbal fără să mă cheme și pe mine. Dacă e ceva cu care m-am remarcat încă de mică, e abilitatea mea de a aduna în jurul meu găști de băieți pentru a juca fotbal. Au ajuns să mă respecte sau admire după ce le-am arătat că știu să joc fotbal, deși uneori râdeau de mine. Încă de la început aveau îndoieli de calitatea jocului meu, erau convinși dinainte că îi voi cotonogi și că nu mă voi ridica la nivelul jocului, dar le demonstram mereu că se înșeală.

Eu mă luam în serios, iar toate aceste lucruri pe care ceilalți le credeau sau le gândeau despre mine nu m-au făcut nicidecum să renunț la a fi eu însămi, la a juca fotbal cât de bine pot, ci dimpotrivă, m-au ajutat să mă concentrez pe joc și să mă bucur în continuare de ceea ce crea pentru noi și ne oferea el: momente creative, asumarea unor responsabilități, luarea unor decizii, comunicarea cu coechipierii, bucuria de a fi parte dintr-o echipă, de a crea amintiri, de a construi faze neplanificate dinainte, de a contribui la marcarea unui gol sau chiar de a înscrie pentru echipa din care faci parte.

ball-daytime-dirt-159838

După liceu, am decis să vin la București să îmi continui studiile. În călătoria mea de autocunoaștere de până acum, am descoperit că iubesc să mă joc și să învăț în timp ce mă joc, iar fotbalul le conține pe amândouă.

De aceea, în prezent, evoluez la ACS Dream Team București, singurul club din București și din țară la care am jucat și joc oficial fotbal. Sentimentul că fac fotbal într-un mod organizat și performant și mai ales că fac asta la singurul club din București cu ale cărui valori mă identific, îmi oferă o împlinire și o certitudine că mă aflu la clubul potrivit, în momentul potrivit.

Când am ajuns la primul meu antrenament, într-o marți din octombrie 2017, m-au încercat tot felul de emoții. Eram destul de timidă, speriată aș zice, venisem după o perioadă de câțiva ani în care nu mai făcusem deloc mișcare, în afară de plimbări prin parc sau mers pe stradă, luasem în greutate cum nu mai luasem până în acel moment al vieții mele, însă în același timp, eram curioasă de ce avea să se întâmple concret la un antrenament de fotbal feminin. Eram interesată să cunosc și alte fete care practică acest sport și dornică să fac fotbal într-un mod mai disciplinat. Trebuie să recunosc că mi-au apărut câteva gânduri neconstructive în minte cu privire la vârsta la care mă apuc eu de fotbal, la momentul acela, 27, însă, aici vârsta nu a fost niciodată o provocare, chiar dacă sunt diferențe chiar și de 15 ani între mine și câteva colege, pentru că atunci când faci un lucru cu pasiune, celelalte aspecte precum statutul social, experiența, religia și multe altele, nu contează. Mi-am găsit repede locul în echipă și am creat legături frumoase cu colegele mele. M-am integrat de la bun-început foarte bine, am cunoscut oameni de calitate, am evoluat din punct de vedere fotbalistic și am aflat multe informații noi despre viața unui sportiv, pe care mi-am dorit-o cu mult timp înainte să vin la București.

31958905_860356934148155_6599700489959374848_o

Pe viitor, iau în calcul posibilitatea de a transforma pasiunea pentru fotbal în ceva mai mult decât a merge la antrenamente și a juca în meciuri, îmi doresc să evoluez sănătos pentru a putea la un moment dat să dau înapoi și să combin educația non-formală cu fotbalul feminin, să contribui la dezvoltarea fetelor din România și din alte țări.

Așa că, stați aproape pentru a descoperi ce loc ocupă fotbalul în viața mea, ce experiențe îmi va aduce acest sport atât de iubit de oamenii din întreaga lume, cum arată viața de fotbalistă după ce-și începe ”cariera” oficial la 27 de ani și jumătate.