De când mă știu, am luptat pentru egalitate! Am luptat ca propoziția „Tu nu poți pentru că ești fată!” să fie exterminată, să nu îmi mai fie adresată niciodată. Feminismul este, pentru mine, un stil de viață. Am ales să vorbesc puțin despre feminism și adevărata lui semnificație, pentru că, din păcate, acesta este adeseori înțeles complet greșit.

Primul cuvânt la care mă gândesc atunci când aud feminism este egalitate – egalitate în șansă, egalitate în drepturi, egalitate în însăși viața de zi cu zi, încercarea de a determina lumea să privească femeia ca pe un om, pentru că atât bărbații cât și femeile sunt pur și simplu oameni, iar oamenii merită să fie tratați la fel.

Așadar egalitatea, libertatea și împuternicirea sunt trei termeni care descriu perfect acest concept. Feminismul, pentru mine, înseamnă ca atunci când intru pe terenul de fotbal plin de băieți și îmi doresc și eu să joc răspunsul lor să fie „Da, desigur, pe ce post?” și nu ”Tu nu poți să joci pentru că ești fată!”. Feminismul este încercarea de a accede către o conștientizare colectivă a faptului că și fetele pot, a faptului că în secolul 21, într-o lume modernă și civilizată, nu mai există loc pentru conceptul de falsă superioritate a bărbatului în societate. Aceste stereotipuri învechite trebuie date uitării pentru ca ușor ușor să evoluăm, să conștientizăm și să obținem egalitate în toate domeniile de activitate.poza 6 feminism

Să fim serioși… cât la sută dintre români știu și sunt dispuși să accepte că da, și fetele joacă fotbal? Vă spun eu… foarte puțini, din păcate. Iar din acești puțini oameni foarte mulți și-au format, împinși de la spate de societate, o imagine greșită a noastră, a fetelor care joacă fotbal. De ce? Pentru că fotbalul este un sport destinat băieților… Cine spune? Eu sunt aici să demonstrez că nu e așa, sunt aici să demonstrez că fotbalul este, la fel ca toate sporturile, un sport destinat oamenilor!

Asta încerc să fac și asta am încercat să fac toată viața, să schimb mentalități, să demonstrez că și fetele pot! Și nu sunt singură! Întreaga echipă Dream Team luptă pentru a arăta că fotbalistele sunt ca toți sportivii de pe această planetă, oameni, oameni pasionați de ceea ce fac, oameni care luptă pentru visul lor. Și da, sportivele se antrenează cel puțin la fel de mult, muncesc cel puțin la fel de multe ore și sacrifică la fel de multe ca sportivii, însă pe mult mai puțini bani, mediatizare și recunoștință. Dar împreună putem schimba asta, putem accede spre mai bine și sunt mulți oameni care se dedică acestui lucru, care sunt dispuși să schimbe ceva, să schimbe lumea în mai bine.poza 1 articol feminism

O să îți mai pun o întrebare: câți dintre cei care vorbesc despre fotbalul feminin românesc într-un mod cel puțin needucat, s-au gândit vreodată că poate chiar cineva din familia lui/ei, cineva drag lor, ar putea să se bucure de acest sport minunat? Pot să pun pariu pe mingea de fotbal că există cel puțin o fată la 10 familii care ar dori să își urmeze propria cale în acest sport, însă lipsa sprijinului familiei omoară din entuziasm și încredere. Prin urmare, multe fete renunță sau mai grav, termină înainte să fi început și ajung nefericite, pline de amărăciune sufletească și regret, iar acest lucru se transmite din generație în generație, conducându-ne către un ciclu interminabil de dezechilibru, frustrări, regrete și concepții greșite… Toate acestea pentru ce? De ce? De ce ne chinuim atât de tare să privim lucrurile într-un mod atât de greșit când am putea pur și simplu, în mod natural, să ne bucurăm de frumusețea acestui sport jucat de oameni?

Are rost să îți povestesc cum ori de câte ori mă duc în parc și intru pe terenul de fotbal, unde se joacă băieții, pentru a putea juca și eu trebuie mai întâi să demonstrez că știu să joc pentru că lor li se pare imposibil ca o fată să le ia mingea din dribling sau să reușească să le dea un gol? Și adeseori nici măcar nu mi se dă oportunitatea să demonstrez că pot, ci mi se interzice direct pentru că sunt fată și fetele oricum nu pot… Însă nu mă las! Niciodată nu mă las. Când eram mai mică obișnuiam să o rog pe mama să vorbească cu ei și să le garanteze că da, pot! Ea avea poate mai multă influență și autoritate asupra lor. Acum însă îmi fac singură dreptatea, îmi câștig singură egalitatea, demonstrând pur și simplu că pot! Îmi iau mingea și mă joc singură cu ea lângă teren până când ei observă că da, chiar pot și își revizuiesc alegerea de a nu mă lăsa să joc. Și fetele joacă fotbal! Fetele pot!

poza 2 feminism
Eu sunt o fată care joacă fotbal. Îmi place să transmit prin scris și nu numai și, mai presus de toate, sunt dispusă să sparg bariere, să elimin impedimentele impuse de societate, să lupt pentru egalitate, să demonstrez că și fetele pot, trăind cu speranța că următoarele fete nu vor mai fi nevoite să demonstreze, ci vor fi pur și simplu lăsate, ba chiar invitate, să încerce… să facă absolut orice dacă asta își doresc!

Într-o țară în care marea majoritate a oamenilor vorbesc și spun că fac, însă vorbind atât de mult… săracii uită să și facă, eu aleg să fac, nu doar să spun, așa că lupt pentru visurile mele și muncesc pentru a le transforma în realitate. Schimbarea vine din noi și începe cu noi! Dacă lăsăm deoparte prejudecățile, putem dezvolta împreună această țară. Pentru cine? Pentru noi! Pentru binele nostru comun! Împreună putem accede spre mai bine! Toată viața m-a preocupat această problemă a inegalității între sexe și, fiind conștientă că această bătălie nu poate fi câștigată de o singură persoană, am ales să aplic pentru a fi membră a GirlUp Romania.

Ce este GirlUp Romania? Ce caut eu acolo și ce lucruri avem de gând să facem împreună?
Îți voi povesti pe îndelete în articolele viitoare, până atunci poți să ne urmărești pe Facebook!

poza feminism 8